11069274_427128244130966_6440289559012185336_n

Asociația Niloran a câștigat primul proiect din 2017

După un început de an mai anevoios, pare că lucrurile intră în normal și în activitatea Asociației Niloran. Astfel că, a fost deja câștigat primul proiect din anul acesta. Este un proiect diferit față de activitatea desfășurată până acum, mai exact este proiect ecologic care se numește ”Petroșani- oraș ecologic”.

”Am câștigat primul proiect, prima finanțare din partea concernului OMV Petrom. Este primul proiect ecologic pe care asociația noastră îl va implementa. Suntem foarte mândri și dorim să nu ne oprim aici. Anul acesta, am început mai greu pentru că au fost întârzieri mari în aprobarea bugetelor instituțiilor de stat, însă sperăm într-un an foarte bun. Până acum am reușit ca în fiecare an să creștem activitatea. Vrem să aducem oameni noi în asociație și să dinamizăm și mai mult aria de proiecte. Nu vom abandona tema participării publice, chiar dacă, la nivel local, sunt foarte puțini cei care nu înțeleg să se preocupe de tineri și de situația democrației locale. Din păcate, încă avem mari probleme de mentalitate și este dezamăgitor”, a declarat Nicu Tașcă, președintele Asociației Niloran.

d4s_6455-custom

În ultimii ani, Asociația Niloran a reușit să devină lidera organizațiilor de tineret din județul Hunedoara, fapt recunoscut și de organizatorii Galei Exclusiv, care a premiat asociația pentru activitatea depusă în anul 2016, și de Direcția Județeană de Sport și Tineret Hunedoara.

A.I.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *