102_0591

Când zeii vor să ne pedepsească (I)

Chiar aşa! Când suntem iubiţi de zei? Atunci când ne întorc spatele şi se fac că nu aud, sau atunci când apleacă urechile la rugile şi dorinţele noastre şoptite sau strigate? Dacă facem un studiu de caz asupra alegerilor din România ultimelor trei decenii o să observăm că cel mai bine este să ne abţinem de la a cere sau spera ceva.

De ce? De asta:

În 1990 românii şi-au dorit ca Ion Iliescu şi FSN să câştige alegerile. În 20 mai, Dumnezeu le-a îndeplinit dorinţa, iar Ion Iliescu a câştigat cu 85%! Ce a urmat, se ştie: demararea corupţiei instituţionalizate pe fundamentele vechii securităţi şi a nomenclaturii de partid comunist.

În 1996, românii, scârbiţi de Ion Iliescu şi FSN, şi-au dorit schimbarea. Dumnezeu le-a îndeplinit dorinţa şi CDR a câştigat. A câştigat şi  Emil Constantinescu, candidatul CDR, cu 54,41%. Ce a urmat se ştie: un guvern incompetent care ne-a dat „reformă pe pâine”, potrivit lui Victor Ciorbea, premierul CDR. Emil Constantinescu s-a declarat înfrânt de vechea securitate, iar mineriadele din 1999 au aruncat ţara într-o profundă criză politică. Din punct de vedere economic, România a fost puternic slăbită iar corupţia a atins cote alarmante. Ironic este că Victor Ciorbea, care se prezenta ca un reformist, ţărănist şi monarhist, a ajuns în anii 2016-2017 avocat al poporului, poziţie din care şi-a atras numeroase critici din partea societăţii civile, datorită serviciile făcute PSD!

Suntem în anul 2000! Şi acum Dumnezeu ascultă românii, iar fostul PDSR, actualul PSD, câştigă zdrobitor alegerile (peste 45%) . PNŢCD este scos pe tuşa istoriei, iar PNL nu trece de 10%. Pe fondul nemulţumirilor economice din ţară PRM trece de 25%, dar din cauza agresivităţii propriului lider nu reuşeşte să aibă nici măcar un ministru sau un cuvânt de spus pe scena politică. La prezidenţiale, forţele de dreapta sunt pur şi simplu umilite, în turul doi al alegerilor câştigând Ion Iliescu în faţa lui Corneliu Vadim Tudor cu 66%! Ce a urmat este istorie! România involuează puternic, chiar dacă guvernarea Năstase este prezentată ca mare performeră: justiţia este făcută la comandă politică, corupţia explodează, privatizările sunt frauduloase şi făcute „pe un dolar”. În tot acest timp, Ion Iliescu adoptă un principiu monarhic: „domneşte, dar nu guvernează!”. Pe fondul neimplicării lui Ion Iliescu, Adrian Năstase, ca prim-ministru şi preşedinte al PSD,  reuşeşte să impună o dictatură personală parfumată cu sclipici de despot luminat. Cel supranumit Arogantul, fotografiat cu o armă automată în mână, întocmai ca Saddam Hussein, reuşeşte să atragă antipatii peste antipatii, lucru pe care îl va descoperi la alegerile din 2004, şi mai ales după 2004, când propriul partid îi cere capul într-un hotel din apropierea Bucureştilor.

Iată-ne în 2004! Dumnezeu este atent la dorinţele românilor şi nu îi dezamăgeşte nici de această dată, căci vorba aia: Vox populi, Vox Dei!  Uniunea politică alcătuită din PSD şi PUR câştigă alegerile cu aproximativ 37%. Este urmată la aproximativ 6 procente de ADA (Alianţa Dreptate şi Adevăr) alcătuită din PNL şi PD. Alegerile prezidenţiale fiind câştigate de Traian Băsescu în defavoarea lui Adrian Nastase (aproximativ 51% la 49%) se schimbă şi raportul de forţe în Parlament. Traian Băsescu şi Dan Voiculescu deapănă amintiri comune, şi descoperă că au şi preocupări comune. Unele care ţin de Securitate! Ce a urmat se ştie: scandaluri peste scandaluri şi apoi suspendarea lui Traian Băsescu organizată şi dirijată de „soluţia imorală” Dan Voiculescu. În spatele luptei anticorupţie înfloreşte corupţia generalizată. E perioada în care se remarcă Micul Titulescu, protejat al Arogantului, cunoscut şi sub numele de Victor Ponta, personaj controversat al ultimilor ani care a reuşit să ducă la un nivel nebănuit cultul personalităţii: este primul preşedinte de partid după Nicolae Ceauşescu care şi-a sărbătorit ziua pe Stadion în prezenţa a zeci de mii de persoane.

Valentin Fulger

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *