alexandru-gudea-lovit-de-suporter-347076

CS Hunedoara, învinsă în Cupa României de o echipă din liga a patra

Cupa României, cea mai  populară competiție fotbalistică, și-a derulat o mare parte dintre meciurile primei runde a fazei naționale. Hunedoara a ieșit din cărți.

Printre echipele care s-au aflat pe teren miercuri după masă s-a numărat și CS Hunedoara, câștigătoarea fazei județene a Cupei României, dar și recent promovată în eșalonul al treilea, după câștigarea Ligii a IV-a și a barajului de promovare cu Voința Lupac. Din păcate, hunedorenii au pierdut cu scorul de 3-1 în fața echipei din liga a patra, Sporting Petrești.

Aceasta din urmă s-a calificat în etapa a doua a fazei naționale a Cupei României. În această fază a întrecerii, cei de la Sporting Petrești ar putea fi una dintre posibilele adversare ale celor de la CNS Cetate Deva, a doua formație din județul Hunedoara care va intra în competiție. Faza a doua a Cupei României este programată pe 15 august. Atunci vor participa 56 de echipe: 34 calificate din faza I şi 22 din Liga 3, printre acestea din urmă fiind, aproape cert, și CNS Cetate, devenii urmând a juca, cel mai probabil, în deplasare. Județul Hunedoara va mai avea o echipă în Cupa României, pe proaspăt promovata în Liga a III-a ACS Energeticianul, formație care își joacă meciurile de pe teren propriu în acest sezon, ca și în cel precedent, pe stadionul “Jiul” din Petroșani, echipa din Vale urmând a juca în Cupa României cel mai probabil din etapa a treia a fazei naționale.

L.J.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *