minge-de-fotbal

Încă un verdict favorabil pentru Șirineasa

ACS Șirineasa a primit câștig de cauză în disputa cu reclamantele din liga a treia, în cazul portarului grec Giorgios Gakos.

Ripensia Timișoara a deschis litigiu  la Camera Națională de Soluționare a Litigiilor, pentru că nu i s-a plătit grila pentru Giorgios Gakos, portar care avea contract de amator la roș-galbeni. Fotbalistul de origine greacă a trecut pe la trei echipe, deoarece la Șirineasa, echipă care joacă la Petroșani, a fost rezervă la un meci și nu a fost introdus pe teren. Altfel, regulamentul nu permite ca un jucător să evolueze pentru mai mult de două echipe într-un sezon. Ripensia nu a primit niciun ban, așa că a reclamat și clubul de Liga a III-a, ACS Șirineasa, dar și clubul de Liga a II-a, Luceafărul Oradea, unde a ajuns Gakos, în cele din urmă. În total, este vorba de 3.500 de lei. Verdictul dat de Camera Națională de Soluționare a Litigiilor a fost unul favorabil echipelor lui Nicola Sarcină. “Memoriul  reclamantei AFC Ripensia Timișoara în contradictoriu cu pârâtele ACS Șirineasa și Luceafărul Oradea  este neîntemeiat. Recursul se face în cinci zile de la data pronunțării”, este  decizia Camerei Naționale de Soluționare a Litigiilor.

L.J.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *