102_0591

Libertatea presei şi a cuvântului este pentru autor un obiectiv permanent

Prefața lucrării „Observator. Jurnal socio-politic 2003-2018”.

Fiecare carte îşi are autorul şi propria-i istorie.

Cartea lui Nicolae Taşcă, numită sugestiv Observator. Jurnal socio-politic 2003-2018, are o cronologie întinsă pe mai bine de 14 ani, deci nu este o carte scrisă sub imperativele de moment dictate de o avansare profesională sau din dorinţa de a-şi vedea numele tipărit pe o copertă.

Pentru corectitudine şi exactitate e necesar să amintesc că de fapt ea se constituie într-o culegere de articole personale publicate în săptămânalul Jurnalul Văii Jiului.  Şi fiindcă amintesc aici de acest săptămânal e nevoie să arăt că în Valea Jiului competiţia pe piaţa media a fost una acerbă, în toţi aceşti ani, fiind numeroase astfel de publicaţii (săptămânale sau cotidiene) în care s-au făcuţi remarcaţi mulţi alţi jurnalişti, fiecare cu aria şi domeniul său de interes.

Cartea este o colecţie de adevăruri de opinie, drept urmare subiective (dar nu subiectiviste, laturi negre ale subiectivităţii), şi nici nu ar avea cum altfel căci printr-o obiectivitate rigidă s-ar fi transformat dintr-un observator într-un Monitor oficial sec, lipsit de orice fel de afect, de orice fel de emoţii pe care un consemnator media vrea să le transmită cititorilor.

Îmi face plăcere să arăt că, elementele şi cunoştinţele sociale pe care autorul cărţii de faţă şi le-a însuşit în urma absolvirii specializării Psiho-Sociologie (la Universitatea din Petroşani), le-a pus în practică, uzitând din plin de unele dintre funcţiile sociologiei ca ştiinţă.

În primul rând, a exploatat pozitiv funcţia ei expozitivă căci a descris detaliat şi episodic, unele în timp real, altele prin prisma efectelor, evenimente şi fenomene cu caracter social, economic şi politic care au avut loc în Valea Jiului, în judeţul Hunedoara sau în România. Amintesc aici aleator mineriadele şi influenţa lor asupra Văii Jiului, disponibilizările de personal şi şomajul generat de ele, luptele dintre diferitele structuri sindicale pe ruinele fostei LSMVJ, depopularea Văii, campaniile electorale locale şi generale, dar şi multe altele. Drept urmare, această colecţie de articole are un pronunţat caracter sociografic, dar nu neapărat limitativ, ci extins (geografic şi cronologic) şi în acelaşi timp corelat, ceea ce îi dă un plus de valoare.

Deşi nu a exersat pe deplin funcţia explicativ-interpretativă a sociologiei, căci nu a realizat studii de teren cu caracter empiric, autorul, în urma multiplelor discuţii (convorbirilor şi întrevederilor libere ocazionate de profesia de jurnalist) cu reprezentanţi ai diferitelor categorii din populaţia Văii Jiului (de la cele mai de jos straturi şi până la notabilităţi)  a ajuns să îşi formeze opinii bine conturate despre cele pe care le-a expus prin intermediul articolelor despre variatele evenimente şi fenomene relatate.

Chiar dacă funcţia explicativ-interpretativă a sociologiei a fost exersată minimal, autorul emite o serie de judecaţi de valoare (nu doar de constatare, cum rezultă descriptiv) încercând să ţină sub control generalităţile presupuse de cunoaşterea comună prin raportare la o serie de aspecte similare şi comparate în societăţi diferite de cea a Văii Jiului sau cea românească în ansamblu. Altfel spus, elaborează judecăţi inclusiv pe baza elementelor presupuse de coordonatele cunoaşterii ştiinţifice, care includ scepticismul organizat bazat pe eliminarea acceptării spuselor unora sau altora dintre personalităţi şi autorităţi doar pentru că sunt pe poziţii cheie în acel moment!

În aceste fel, am reţinut permanenta îndoială a autorului cu privire la viitorul Văii Jiului, judeţului Hunedoara şi României.  Este o nesiguranţă rezultată dintr-o analiză sociografică derulată pe aproape un deceniu şi jumătate. Coordonatele acestui scepticism sunt generate de vectori reali, evidenţi în societatea noastră: o clasă politică slab profesionalizată, lipsită de patriotism local și naţional, dominată de interese personale şi de grup, coalizată în vederea protejării privilegiilor şi dominării societale. Cu excepţiile de rigoare pe care le şi indică!

Una dintre preocupările autorului este cea legată de comunicare, de legătura care trebuie să existe permanent între factorii decizionali ai societăţii, presă şi destinatarii mesajelor, adică publicul larg. Aproape în fiecare text citit de către mine în care se exprimă pe această problemă concluziile lui sunt negative, şi tind să-i dau dreptate, căci autorităţile sunt expresia votului popular sau a celor care alcătuiesc ca membri instituţiile ce presupun în interiorul lor alegeri, deci trebuie să comunice cu masele indiferent de starea lor de spirit.

O altă marotă este cea a profesionalizării clasei politice. Şi aici trebuie să-i dau dreptate, exemplele sale despre ceea ce consideră a fi eşuaţii din politica locală sau naţională fiind multiple. Aş putea să îi adaug cu nume, dar vă las curiozitatea să îi descoperiţi singuri pe cei care în viziunea lui Nicolae Taşcă au parazitat politica local-judeţeană şi naţională timp de ani de zile. Mai mult, ca exemplu definitoriu pot arăta „războiul” său cu unul dintre cei mai controversaţi politicieni ai Văii Jiului, acestuia acordându-i spaţii largi în articolele sale în care îl caracterizează într-o notă personală.

De peniţa lui Nicolae Taşcă nu scapă nici personalităţile politice ale judeţului. Dau aici câteva nume dintre cei care au fost sau încă mai sunt în politica mare: Mircea Moloţ, Petru Mărginean, Mircia Muntean sau Laurenţiu Nistor, toţi fiind trecuţi printr-un filtru critic şi fierbinte, în funcţie de evenimentele cu care sunt corelaţi.

În foarte multe dintre articolele sale face referiri la fosta Securitate a Statului comunist, acuzând prezenţa ei în toate domeniile societăţii româneşti actuale: de la politică, trecând prin economie şi până la învăţământ. Viziunea sa despre influenţa fostei Securităţi este una sumbră, oamenii mai vechi sau mai noi ai Securităţii controlând viaţa partidelor politice, impunând oameni pe liste electorale, acordând protecţie sau dispunând eliminarea celor care devin indezirabili atunci când nu se aliniază comandamentelor generate de interesele ei.

Prognozele lui Nicolae Taşcă sunt unele în tuşe predominant gri, multe dintre ele, mai ales cele legate de evoluţia anumitor lideri de partid fiind deja confirmate de timp, care este cel mai aspru critic şi cea mai înaltă barieră de trecut. Autorul nu întrevede o însănătoşire prea grabnică a societăţii româneşti pe care o descoperă ca sleită de puteri, obosită să mai lupte împotriva unui sistem foarte bine închegat şi alcătuit, după cum am mai spus, din oamenii fostei securităţi şi din foşti nomenclaturişti comunişti.

Permanentele sale raportări la Uniunea Europeană, în ansamblu, sau la diferitele ţări pe care le-a vizitat din interiorul acesteia, au darul te a te face să gândeşti la rândul tău sceptic viitorul României, o ţară rămasă cu mult în urmă, nu doar politic şi economic, dar mai ales din perspectiva moravurilor ei care au făcut-o să accepte mediocritatea şi submediocritatea ca valori reale şi premize favorabile reuşitei în viaţă într-o societate care urăşte, prin conducătorii ei de ieri și de azi, mai mult decât orice competenţa moral-umană şi profesionalismul în domeniul lor de activitate.

Nu în ultimul rând, dar foarte important,  libertatea presei şi a cuvântului ca resursă a democraţiei este pentru autor un obiectiv permanent ce trebuie menţinut la un anumit nivel, el atrăgând atenţia asupra pericolelor presupuse de profesia de jurnalist într-o regiune pauperă, decuplată de la investiţii şi infuzii de capital precum cele din marile oraşe, care îi permit profesionistului media să fie cât de cât liber şi nu condiţionat financiar de cel care patronează un anumit organism de presă.

În definitiv, şi pentru a parafraza titlul unei alte cărţi, cele relatate de Nicolae Taşcă în cartea sa sunt o istorie trăită de noi toţi, cei care în 1989 am păşit cu speranţă spre o lume mai bună, dar pe care am învăţat pe parcurs să o cunoaştem şi să o definim ca plină de pericole şi „subtilităţi”  care scapă celor care nu au făcut parte din vechiul sistem ce populează critic noul sistem!

Valentin Fulger

1 Response

  1. PETRE LUNGOCI spune:

    Felicitări !!!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *