102_0591

O dimineață din viața celorlalți

În mintea lui se auzea ca de obicei Bolero-ul lui Ravel. Împreună instrumentele sunau magnific: talgere, tobe, trompete, flaute, viori, tromboane! Mai ales tromboane! Îi plăceau tromboanele! Îl făceau să se simtă plin. Îi dădeau un sentiment de siguranţă! Se ridică încet, într-un cot, în patul matrimonial frământat din greu împreună cu Puica, o nubilă veselă şi dornică să înveţe tainele căţărării pe piramida socială! Lumina dimineţii bucureştene, colorată din plin de aburii puterii de pe Kiseleff, pătrundea timid pe lângă pereţii care rămăseseră neacoperiţi de draperiile groase. Se răsfira pe zidurile înalte ale camerei acoperite cu brocaturi. Pe pânza lor lumina căpăta răsfrângeri magice oferite de bogăţia aurului şi argintului cu care era împodobită.

Liviu o privi lung cum doarme şi apoi părăsi încet câmpul de luptă! Se duse către toaleta spaţioasă, cam cât toată casa copilăriei lui. Privi şmechereşte pe sub gene marmura şi faianţa de Spania şi Italia care îmbrăcau pardoseala şi pereţii. Pentru a fi sigur că nu visează deschise iar uşa toaletei şi merse pâş-pâş până în pragul dormitorului. Puica era acolo, răsufla uşor sub plapuma din puf de gâscă ce sălta şi cobora fin peste trupul ei dăltuit parcă pentru el şi plăcerile lui! Pufnii uşor, pătruns de bucuria de a avea tot ce-şi doreşte. Ochii îi sticleau şiret iar buzele se lăsară prinse într-un zâmbet parşiv, înşelător…

Liviu prinse între dinţi un fir din mustaţă şi-l roase gânditor. Azi merg să mă întâlnesc cu ăia, îşi spuse el. În mintea lui avea deja pregătite toate răspunsurile. Ştia ce este şi ce nu este. În cabina de duş apa fierbinte curgea peste el din toate direcţiile. Muzica îl împroşca la rândul ei cu ritmuri pline de energie. Mirosurile şamponului şi ale sărurilor de baie îl inundară. Se bucură iar! Când era copil habar nu avea că există atâta sare. Ştia doar de sarea de bucătărie, eventual sarea pentru murături. Sfârşi cu părere de rău duşul reconfortant şi sună după şofer. Se îmbrăcă agale, privind dulceag hainele scumpe ce alunecau pe el. Costumul negru strălucea în lumina aplicelor din holul de marmură ca un cal negru spălat la gârlă, îi spuse mintea lui dusă în amintirile copilăriei. Se încălţă în pantofii scumpi din piele de şarpe. Surâse plin de el privindu-se în oglinzile uriaşe ale holului! Cu banii de pe pantofii ăştia puteam să iau cauciucuri pentru tot parcul auto, râse el interior şi plin de sine!

Liviu, Liviu, băiat fără frică… îşi trase mâna prin părul grizonat. Se privi din profil când pe o parte, când pe alta. Apoi deschise dulapul scump din lemn de mahon cu încrustaţii de argint şi de fildeş. Scoase un parfum bun şi se înveli într-un nor de miros de lux! Pfffuu…. apoi trase tare pe nări şi simţi că plesneşte de plăcere! Ieşi pe uşă nu înainte de a da nişte ordine menajerei, care-l aştepta pe holul exterior. Coborî vesel şi zvelt pe scările din marmură groasă, dar prelucrată fin. Ar fi vrut să se dea de-a lungul balustradei, să alunece pe ea cu ajutorul costumului de lux, să simtă că este vesel şi să transmită la toată lumea asta!

După plecarea lui Liviu, plapuma din puf de gâscă se zvârli cât colo, iar Puica se întinse în toată goliciunea ei, cât era de lungă. Se curbă pe vârfurile degetelor de la picioare, cu mâinile în sus, larg desfăcute, încordând mijlocul subţire şi tare, arcuind pulpele pline, căscând prelung. Părul îi curgea pe umerii dezgoliţi, iar lumina obscură o învelea diafan proiectând frânturi pe peretele din spatele ei.  Ridică din sprâncenele groase şi frumos arcuite trăgând peste dinţi buza de jos. O muşcă plină de draci şi apoi cu ambii pumni imită o lovitură într-o tobă.

Ahhh, zise, lăsând capul pe spate şi lovind uşor fruntea curbată elegant. Se aşeză pe un scaun greu, de lemn masiv, bogat ornamentat. Era goală! Îşi lăsă iar capul pe spate, părul curgând pe spătarul scaunului. Gâtul ei de lebădă tresălta uşor, deasupra unor sâni rotunzi şi tari care toată noaptea erau de partea lui Liviu!

Plictisită şi cu paşi de felină obosită îşi târâi tălpile frumoase pe covoarele scumpe. Se privi admirativ în toată goliciunea ei în oglinzile uriaşe ale holului. Aproape că-i venea să plângă! Pufnea în râs, apoi plâns, nici ea nu mai ştia. Atât de frumoasă, atât de frumoasă, atât de frumoasă.

Ca și la Liviu, în mintea ei se auzea muzică. Spre deosebire de Liviu ea era la început, nu ştia să deosebească între zgomote şi muzica adevărată. Apoi, în această dimineaţă, toate învăţăturile lui Liviu s-au dovedit în sfârşit! Liviu a avut dreptate! Auzea Marşul Triumfal din Aida!

În sfârşit sunt pregătită, spuse Puica, acum pot să ajung ministră! Ca celelalte! Aud muzică! Aud muzică! Pot să ajung ce vreau eu! De când auzea muzică, Puica se gândea la Liviu ca la felul doi. Lanţul trofic şi viaţa îşi spuneau cuvântul.

În acest timp, Liviu se pregătea să meargă la ăia. Conspiraţie sau nu, după ultimele ştiri prinse pe maşină, Bolero-ul lui Ravel a fost dat afară-n şuturi din mintea lui Liviu. Acum se aud acolo Marşuri Funebre compuse de intriganţi şi turnători precum Mozart sau Chopin.

Doar la Puica se aude încă Marşul Triumfal!

Valentin Fulger

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *