d4s_6440-custom

Primitivism și involuție

Multă vreme m-am întrebat de ce comunitățile din Valea Jiului au avut soarta pe care au avut-o. O posibilă explicație este că multe dintre ele au preferat să pună în fruntea lor oameni primitivi. Foarte primitivi.

Cel mai nou-venit în fruntea unei comunități locale este și cel mai primitiv politician pe care l-am putut vedea în ultimii ani. Necioplit, butucănos, lipsit de carismă și discurs. Ceva absolut abominabil.

Pe lângă toate acestea, colac peste pupăză tronează apucăturile staliniste. Dacă nu l-ați recunoscut, este vorba de primarul Petrilei, Jurca Vasile, botezat pe bună dreptate Vasilică Incompetentu’.

Nici cu Ilie Păducel, fostul primar și mentor al actualului, Petrila nu a ieșit din cenușiu. Deși acesta a condus urbea 20 ani postdecembriști și câțiva înainte de ’89. Orice discipol vrea să-și depășească maestrul, iar Jurca a respectat dictonul și l-a scos pe maestrul său la pensie, deși ar fi vrut să moară în funcție.

Numai că Vasilică al nostru își va depăși maestrul în rele. Deja a început.

Pentru că defilează singur de un an (cu sacoul descheiat, desigur, ca să vadă lumea cât de needucat e), Jurca a ajuns să se creadă împăratul Petrilei.

Opoziția a murit înainte de a se apuca de treabă, iar presa fie a fost cumpărată, fie a abandonat esticul oraș al Văii.

Când însă am arătat cine este cu adevărat acest Vasilică Incompetentu’ un miros pestilential de jeg îmbâcsit mi-a ajuns la nări.

Abuzuri, acte ilegale, șmenuri și matrapazlâcuri, amenințări și cenzură. Adică toate cacateristicile unui om primitiv ajuns într-o funcție înaltă. Absolut toate.

Aplaudacii și lacheii iasă cu injurii din spatele unor identități false și spun că  a fost ales și poate fi oricât de primitiv vrea burta lui. Numai că enunțul are în componența sa o fractură logică de dimensiunile viloiului lui Vasilică.

Faptul că a fost ales ar trebui să-l facă pe edilul Petrilei mai bun, nu mai primitiv. Ar trebui să îl scoată din categoria agramaților și să-l aducă în cea a oamenilor cu un discurs elegant.

Sigur că e greu să fii bun. Trebuie să citești să-ți angajezi oameni deștepți și nu slugi penibile, care te pupă în partea dorsală.

E mai simplu să conservi primitivismul. Să rămâi la fel. Ba chiar să mai cobori ceva.

Nu ești primitiv pe deplin dacă nu ești și violent. Dacă nu îți arăți și cea mai urâtă față. Doar esti primar, Vasilică, trebuie să fii lăudat, nu criticat.

Cum să-și permită cineva?! Tu ești împăratul Petrilei!  Iar păcatele tale sunt virtuți, pe care noi ceilalți trebuie doar să le observăm, fără să le atingem.

Ce film prost!

În tot acest timp, împărăția lui Jurca este condamnată la involuție. La involuție și depolpulare masivă.

Și chiar dacă se spune că fiecare comunitate își are conducătorul pe care îl merită, eu continui să cred că Petrila merită mai mult.

Merită să iasă din primitivism și involuție.

Are cine s-o scoată de acolo?

Nicu Tașcă

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *