jurnalul vaii jiului

Pumni în Liga a IV-a

Un arbitru a fost lovit cu pumnul, iar alţi jucători s-au încăierat. Toate acestea în fotbalul mic acolo unde tupeul şi lipsa de fair-play sunt la ele acasă. 16 jocuri suspendare este pedeapsa istorică primită de un jucător pentru comportament violent în meciul de cupă cu Inter Petrila.

 Comisia de Disciplină a AJF Hunedoara a avut de analizat cazuri destul de grave pe ordinea de zi. Arbitri loviţi, jucători recalcitranţi, au fost doar câteva din ingredientele care nu fac cinste deloc fotbalului de la noi.

Un junior de la Cetate Deva a luat  trei  jocuri suspendare şi 30 lei penalitate sportivă, pentru lovirea cu pumnul în faţă a unui adversar, iar un alt junior de la CS Hunedoara s-a ales cu două etape de suspendare şi 30 lei penalitate sportivă,  pentru ripostă şi lovirea unui adversar. Şi ca tacâmul să fie complet un alt junior dar de la Cetatea Deva  a primit două jocuri suspendare şi 250 lei penalitate sportivă, pentru insulte aduse arbitrului;

Cel mai grav caz a fost însă cel al jucătorului Mihai Corobea de la Victoria Călan. Jucătorul a avut un comportament neadecvat în Cupa României cu Inter Petrila, un meci ce a contat pentru sferturile de finală judeţene. Fotbalistul a primit 1 joc suspendare pentru încasarea  celui de al doilea avertisment în cursul aceluiași joc; 6 jocuri suspendare în baza art. 55 din RD şi 180 lei penalitate sportivă pentru ameninţări aduse arbitrului; 16 jocuri suspendare  şi 1500 lei penalitate pentru lovirea cu pumnul a arbitrului asistent. Astfel, comisia a decis ca Mihai Corobea  să execute sancţiunea pentru abaterea cea mai gravă, respectiv 16 jocuri suspendare şi 1500 lei penalitate sportivă. Celelalte incidente produse la acest joc vor fi analizate în data de 17 mai când la comisie a fost citat preşedintele ACS Victoria Călan.

În ceea ce priveşte jocul dintre AS Gloria Proinstal Geoagiu şi  ACS Victoria Călan (Liga a IV-a seniori) din 02.05.2018, comisia a amânat  judecarea cauzei pentru data de 17.05.2018, când se citează delegatul echipei ACS Victoria Călan, arbitrii şi observatorul jocului.

Printre altele, partidele din cadrul Cupei României, faza judeţeană, ediţia 2017 – 2018, au fost  omologate  cu rezultatele înregistrate pe terenurile de joc şi înscrise în rapoartele de arbitraj, fiind calificate în semifinalele competiţiei echipele CS Inter Petrila, CS Hunedoara, AS Gloria Proinstal Geoagiu, CSA Aurul Brad.

L.J.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *