jurnalul vaii jiului

Universitatea din Petroșani, în Raportul privind respectarea Statutului Studentului

Universitatea din Petroșani a făcut parte din cele douăzeci și trei de universități care au fost evaluate de Alianța Națională a Organizațiilor Studențești din România (ANOSR) în ceea ce privește respectarea Statutului Studenilor. Instituția de învățământ superior din Valea Jiului are Cod al drepturilor și obligațiilor studentului, însă au fost constatate nereguli în ceea ce privește accesul și facilitățile pentru studenții cu dizabilități locomotorii.

”Există în continuare probleme foarte mari de incluziune a persoanelor cu diverse dizabilități, universitățile nefiind pregătite să le asigure acestora nici infrastructura, nici resursele necesare pentru a putea participa la un proces educațional de calitate. (..) Mai mult de jumătate dintre universități încă nu s-au adaptat secolului în care trăim și nu acceptă cereri online de la studenți, complicând procesul birocratic în continuare. De asemenea, deși sistemul educațional românesc a fost zguduit în ultimii ani de grave probleme de etică, constatăm că, în multe universități, studenții nu sunt informați cu privire la procedurile și mecanismele pe care le au la dispoziție pentru a sesiza anumite abateri de la normele de etică sau abuzuri, nu sunt încurajați să sesizeze o neregulă sau o ilegalitate atunci când o întâlnesc și nu sunt educați în acest spirit”, se arată în comunicatul de presă care însoțește raportul.

ANOSR reunește studenți din 17 centre universitare din întreaga țară, din 32 de universități, atingând un număr de peste 87 de organizații membre, care luptă împreună pentru menținerea în funcțiune a mecanismului mișcării studențești.

N.T.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *