dan-voicu-custom

Voicu: “Hercules Lupeni e ca și desființată”

Apreciatul tehnician din Valea Jiului spune că dacă echipa se va desființa se va retrage din activitatea de antrenorat după 18 ani.

Lupeniul este pe cale să piardă cea mai reprezentativă echipă de fotbal din ultimii cinci ani. Hercules Lupeni este de cinci ani de zile în centrul  atenției prin rezultatele obținute. Două titluri de campion județean cu echipele Universitatea Petroșani și Hercules Lupeni, dar și trei locuri doi cu Hercules sunt doar câteva dintre performanțele reușite la județ de către antrenorul Dan Voicu. Apreciat de unii, dar de temut de alții, pentru modul lui realist de a spune lucrurilor pe nume, Dan Voicu a făcut un anunț șoc ce nu lasă loc de întoarcere. “Am vorbit cu Nelu Hațegan, patronul echipei, și m-a informat că Hercules se va desființa. Domnul Hațegan s-a arătat deranjat de faptul că trei jucători de la Hercules: Ciocârlan, Ciorâia și Ionașcu s-au prezentat la antrenamentele echipei CSM Vulcan, fără acordul clubului lupenean. Mi-a mărturisit că s-a supărat  foarte tare și că nu are rost să mai continuăm.  Nu a  fost nici măcar consultat de către cei trei jucători, chiar dacă avea restanțe financiare la ei”, a spus Dan Voicu.

Tehnicianul a declarat printre altele că, dacă se va ajunge în această situație, ca echipa să se desființeze, atunci el va renunța la cariera de antrenor, după 18 ani petrecuți  în slujba fotbalului.  “Dacă povestea cu Hercules Lupeni se va termina, atunci și eu mă voi retrage. Parcă locul ocupat de noi în sezonul trecut, locul șase, a anunțat ce avea să se întâmple acum. A prevestit desființarea. Le mulțumesc tuturor celor cu care am colaborat. Și eu am fost surprins de plecarea celor trei jucători. Nu a  fost fair-play din partea lor”, a spus Dan Voicu.

L.J.

1 Response

  1. RAD GHEORGHITA spune:

    Asta nu e un motiv de a desfinta o echipa…Eu am fost prima data pe Stadionul Minerul Lupeni acum 60 de ani..si ultima data la meciul cu CS Hunedoara. E pacat de acest stadion , are un gazon foarte bun si acum. E foarte greu de mentinut o echipa de footbal chiar si in Liga IV fara ajutorul comunitatii locale. Consilierii din Lupeni chiar nu pot face nimic ??

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *