Iuliu Winkler

Winkler: Europa cu mai multe viteze, certificatul de deces al proiectului european

Deputatul european Iuliu Winkler (PPE) susține că formalizarea Europei cu mai multe viteze printr-o declarație oficială a liderilor UE nu va însemna altceva decât certificatul de deces al proiectului european. ”Dacă Declarația de la Roma, care urmează să fie lansată cu ocazia aniversării a 60 de ani de Uniune Europeană, va prezenta o viziune despre Europa cu mai multe viteze, atunci aceasta va deveni certificatul de deces al proiectului european”, a declarat deputatul, la începutul săptămânii, în plenul Parlamentului European reunit la Strasbourg.

Winkler a mai afirmat că o viziune despre viitorul Uniunii Europene nu trebuie să formalizeze frustrările de azi. ”Eu cred cu tărie că cetățenii europeni merită mai mult. O viziune pentru viitor nu trebuie să formalizeze frustrările de azi. Viziunea noastră comună pentru viitorul Uniunii Europene trebuie să fie construită pe cea mai de preț dintre valorile noastre, și anume unitatea noastră. Trebuie să reconstruim încrederea reciprocă, redând speranța tuturor cetățenilor Europei”, a spus deputatul european.

Liderii europeni pregătesc o declarație solemnă pentru summit-ul aniversar care va avea loc în 25 martie în capitala Italiei cu prilejul împlinirii a 60 de ani de la parafarea Tratatului de la Roma, actul fondator al Comunității Economice Europene, devenită ulterior Uniunea Europeană.

Nicu Tașcă

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *